Csengo Cooperativa Agricolă, localizată în comuna Frumoasa, din județul Harghita, este reprezentată legal de d-nul Președinte Laszlo Barna, a fost înființată în 2011 , cu un număr de 130 membrii, un efectiv total de aprox 200 bovine și o cantitate totală de lapte colectat/zi de aproximativ 5000.
Dorința de a sprijinii comunitatea locală, i-a determinat în a se asocia și a colecta lapte, materie primă, în general de la persoane fizice, și asta deoarece, în zona respectivă, fiind zonă de munte, regăsim fermele de familie, unde conform convingerilor, o fermă trebuie să dețină minim 5 capete de bovine. Cu toate că acest mod de colectare, nu este la îndemâna oricui, ajung să își respecte obiectivele inițiale, trecând la următorul pas, parte din cadrul lanțului scurt specific cooperativelor, și anume procesarea. Îi regăsim pe piața produselor lactate, sub marca „Szepvizi”, cu o desfacere, mai mult locală, tocmai pentru a determina consumul circular local, rulând zilnic în fabrică o cantitate de 5000 litrii lapte. Produsele care le pun la dispoziția comunităților locale din jurul județului Harghita și Covasna sunt: lapte, iaurt, sana, smântână, unt, cașcaval, telemea, brânză de vacă, brânză de burduf. Aceste produse, pot fi achiziționate de către colectivitatea locală și direct de la magazinul din incinta cooperativei, unde admirabil este faptul că mereu localnicii stau la rând, ceea ce semnifică faptul că au fost convinși de calitatea prestată în obținerea produselor finite.
De remarcat, pentru Cooperativa Csengo este faptul, că mentalitatea asociativă, le-a conturat un management al producției foarte structurat, astfel colaborează cu alte două cooperative agricole din zona Harghitei, pentru o facilitate asupra profitabilității. Regulile de colaborare, sunt stricte și respectate în unanimitate. Practic, fiecare cooperativă este dotată cu un flux tehnologic specific de prelucrare a laptelui și produce și ambalează cu brandul individual al celorlalte 2 cooperative partenere, care la rândul lor fac același lucru pentru alte procese și produse alimentare lactate. Per total, toate cele 3 cooperative produc totalitatea produselor lactate care le regăsim pe piață, însă cu un concept nou, cu un parteneriat solid, transparent și loial. Acest sistem le permite să fie în continuă expansiune, dezvoltare și tehnologizare, atât prin investiții proprii, cât și prin accesare de fonduri europene. Aduc noi sortimente de produse lactate pe piață, își creează noi centre de colectare/procesare și nu evită noi colaborări.
Csengo Cooperativa Agricolă, este astfel înfrățită, cu Târnava Mare Cooperativa Agricolă și Prelucrarea și Valorificarea Laptelui Trotuș Cooperativa Agricolă, toate cele 3 cooperative, fiind membre în UNCST-BOVICOOP, un adevărat exemplu de cooperative integrate, pentru ceilalți membrii asociați.